logo

Cel mai mare hotel din lume va avea 10.000 de camere si va fi construit in Mecca!

mecca-hotel_3311887b

Atunci când e vorba de constuirea unor clădiri foarte mari, arabii deja au luat faţa americanilor şi asiaticilor, astfel că nu mai miră pe nimeni faptul că tocmai s-a aprobat construirea unui hotel de 10.000 de camere ce urmează a fi constuit în… MECCA, Arabia Saudită! Odată constuit, acesta va deveni cel mai mare hotel din lume, depăşindu-le lejer pe cele din Las Vegas, The Venetian şi The Palazzo, care au împreună 7117 camere, şi MGM Grand, 6852.

 

Mecca este capitala Islamului şi în fiecare an mii de musulmani vin acolo deoarece călătoria către Mecca este considerată ca fiind una pe care orice musulman trebuie s-o facă măcar o dată în viaţă. Hotelul ar urma să coste aproximativ 3.5 miliarde de dolari şi va arăta precum o fortăreaţă în deşert. Construcţia este programată să fie gata în 2017 şi va fi amplasată în zona centrală din Mecca, Manafia, aflată la 2.2 kilometri distanţă de Masjid al-Haram, Sfânta Moschee.

mecca-hotelside_3311907b
Numele hotelului va fi Abraj Kudai şi va avea 12 turnuri separate, 44 de etaje înălţime, 70 de restaurante, helipade pe acoperiş şi un centru de convenţii de mărime maximă, astfel că hotelul din Mecca va fi una dintre cele mai opulente clădiri construite vreodată. „Datorită mărimii sale impresionante şi locaţiei cu o însemnătate puternică, expunerii şi stilului arhitectural, va apărea ca un punct de reper (striking) şi o identitate multifuncţională profund modernă care va scoate în evidenţă atât localitatea Saudită cât şi universalitatea Islamului,” a declarat arhitectul Dar Al-Handasah, citat de the telegraph.